Tudor ARGHEZI: Maestrul versului și al imaginației neîngrădite

          „Tot omul se naşte cu cartea lui în sân… Nu o lăsa niciodată, căci se întunecă lumea şi nu mai poţi cunoaşte slova. Cauţi cartea altuia, şi a ta îţi rămâne străină. Răsfoieşte-o la timp, înainte ca limba ei să treacă şi să o uiţi”. T. Arghezi

Tudor Arghezi este unul dintre cei mai apreciați scriitori români, cunoscut pentru contribuția sa în dezvoltarea literaturii române. Poet, prozator și gazetar, Arghezi a avut o carieră literară extinsă și a scris literatură pentru copii, proză, pamflete și teatru.
Tudor Arghezi, (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu), s-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu, familie originară din Târgu Cărbunești, județul Gorj. Anii copilăriei au fost trişti, Arghezi mărturisind ulterior: „Este cea mai amară vârstă a vieţii. N-aş mai voi să fiu o dată copil”. Totuşi perioada Şcolii primare „Petrache Poenaru” i-a adus o oarecare alinare, cunoscând aici persoane aproape de sufletul său, printre aceştia fiind învăţătorul Abramescu şi profesorul de limba română Gîrbea. Începând cu anul 1891, de la vârsta de 11 ani, este obligat să se întreţină singur, din cauza situaţiei financiare precare a familiei. A urmat apoi gimnaziul „Dimitrie Cantemir”, iar în perioada 1891-1896 a urmat cursurile Liceului „Sfântul Sava”.

La 16 ani, în 1896 are loc debutul literar al lui Arghezi, sub îndrumarea lui Alexandru Macedonski, în revista „Liga Ortodoxă”. Poetul publică poezia „Tatăl meu” și se semnează cu numele de I. N. Theodorescu. Între anii 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața Nouă” pe care le semnează pentru prima dată cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Este nevoit însă să-și întrerupă studiile și se angajează ca laborant la fabrica de zahăr Chitila.

La 19 ani, Tudor Arghezi a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat 4 ani, până în anul 1904, an în care a publicat împreună cu Vasile Demetrius o revistă proprie, „Linia Dreaptă”, care a încetat să mai apară după 5 numere.

Din 1905 a început un lung șir de călătorii în străinănatate. La Paris nu a stat mult timp, apoi s-a mutat la Fribourg, unde a scris poezii și a participat la cursurile Universității Fribourg, însă după scurt timp s-a mutat din nou, de astă dată la Geneva și a continuat să scrie poezii, timp în care s-a angajat în atelierul unui bijutier pentru a-și câștiga existența.

În 1910, Tudor Arghezi s-a întors în țară și a publicat lucrări în „Viața Românească”, în revistele lui N. D. Cocea „Facla” și „Viața Socială”, dar și în revista „Cronica”.

După izbucnirea Primului Război Mondial, Arghezi a scris mai multe articole împotriva taberei politice conduse de partidul național liberal și a fost un susținător al unirii Basarabiei Vechiului Regat. În perioada 1918 – 1919 a fost închis timp de un an împreună cu alți 11 ziariști și scriitori, printre care și Ioan Slavici, la penitenciarul Văcărești, deoarece colaborase cu autoritățile germane de ocupație și era acuzat de trădare.

În 1931 a publicat prima carte de proză, „Icoane de lemn”, iar în 1931 a publicat placheta de versuri „Flori de mucigai” și „Poarta neagră”. Începând cu 1943 apare romanul „Ochii Maicii Domnului” și urmează „Versuri de seară”, romanul „Cimitirul Buna-Vestire”, volumul de versuri „Hore” și romanul „Lina”.

Tudor Arghezi a murit pe 14 iulie 1967 și a fost înmormântat alături de soția sa, Paraschiva, în grădina casei din strada Mărțişor, loc care a devenit astăzi muzeu, menținut de fiica sa, Mitzura Arghezi.

Curiozităţi

• La vârsta de 19 ani Arghezi a trăit prima dramă a vieţii sale. Iubita sa, de care era îndrăgostit nebuneşte, a murit, iar el, extrem de tulburat, a încercat să-şi caute alinarea îndreptându-se către Dumnezeu. Între anii 1900 – 1904, poetul se călugăreşte la Mănăstirea Cernica, sub numele Iosif, iar liniştea acelei vieţi îi permite să deprindă, pe îndelete, tainele folosirii cuvintelor. Totuşi, în acei ani în care Arghezi căuta împlinirea prin credinţă, el are o aventură cu profesoara Constanţa Zissu, în urma căreia aceasta a rămas însărcinată, situaţia determinând-o să se refugieze la Paris pentru a ascunde sarcina. În anul 1905 se naşte primul copil al lui Arghezi, Eliazar Lotar Teodorescu, iar poetul renunţă la călugărie şi pleacă şi el în capitala Franţei, unde reglementează situaţia micuţului şi îl recunoaşte cu acte în regulă. Alături de cei doi, Arghezi merge apoi în Elveţia, la Mănăstirea Cordelierilor, unde primeşte oferta de a se converti la catolicism, pe care o refuză. Pleacă apoi pentru o perioadă la Freiburg şi la Geneva, unde pentru a-şi câştiga existenţa, lucrează într-un atelier de inele şi capace de ceasornice din aur. A încercat să locuiască la Londra o perioadă, pentru a învăţa limba engleză, apoi, în cursul anului 1909, se află în Italia, muncind şi aici din greu pentru a-şi câştiga existenţa.
  
• Începând cu anul 1912, poetul publică, sub pseudonimul Tudor Arghezi, versuri, pamflete şi articole polemice în publicaţiile „Facla”, „Viaţa Românească”, „Teatru” sau „Rampa”. El şi-a luat pseudonimul de la Argesis, vechiul nume latin al râului Argeş în îmbinare cu numele de familie al tatăului – Theodorescu-Tudor. Pe lângă pseudonimul Tudor Arghezi, pe care l-a folosit în cariera literară, scriitorul a folosit și alte pseudonime în activitatea sa jurnalistică, precum Ion Theo sau Dorel Demostene.
  
• La vârsta de 16 ani, Tudor Arghezi a fost custodele unei săli de expoziţii. Aflându-se în mediul pictorilor și pasionat de desen, Arghezi a schițat în peniță peisaje și portrete de o calitate care i-ar fi prevestit un destin de artist în toată regula. Poetul a mărturisit că opțiunea pentru scris a fost dictată doar de lipsa mijloacelor pentru a-și procura un atelier, șevalete, pânze, vopsele. La Editura Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a apărut un elegant album cuprinzând 80 de desene și fragmente de manuscrise din tinerețea lui Arghezi. Multe din desene datează din perioada 1905- 1910, când Arghezi a stat în Elveția.
  
• În 1916 se căsătorește cu Paraschiva Burda, cu care are doi copii. Domnica Teodorescu a venit pe lume la 10 decembrie 1924. Şi-a căpătat porecla Mitzura după ce Arghezi a citit într-un dicţionar japonez ca acest cuvânt înseamnă rază de soare. La 28 decembrie 1925 s-a născut Iosif (Baruţu).
  
• În anul 1926, Arghezi cumpără terenul de 17.250 m² pe care şi-a construit celebra locuinţă „Mărţişor”, pe dealul Mărţişorului, chiar în vecinătatea închisorii Văcăreşti. Aici Arghezi începe să cultive pomi fructiferi şi viţă de vie, iar construcţia casei, a anexelor gospodăreşti, amenajarea tipografiei unde meşterul tipograf Arghezi visa să-şi publice cu mâna lui toate scrierile, urmau să se întindă pe următorii 15 ani.  În toamna anului 1931, Arghezi avea o situaţie materială catastrofală, şi a apelat la generalul Nicolae Condiescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Radiodifuziunii Române, pe care-l roagă să intervină pe lângă guvern sau pe lângă Rege pentru a-i fi oferit un ajutor bănesc. Atunci, Carol al II-lea a dat dovadă de o impresionantă generozitate şi a hotărât ca din fondurile Casei Regale să-i fie oferită lui Arghezi întreaga sumă de care avea nevoie pentru a-şi achita datoriile şi a termina casa de la Mărţişor.
  
• În anul 1927, abia când Arghezi împlinea 47 de ani, i-a fost publicat primul volum de poezii, denumit „Cuvinte potrivite”, iar anul următor îl găseşte în poziţia de director al nou înfiinţatului ziar „Bilete de papagal”. În anul 1929, Arghezi a debutat în proză, cu volumul „Icoane de lemn”, iar doi ani mai târziu i-a fost publicat volumul de versuri „Flori de mucigai”, legat, ca dealtfel şi „Poarta neagră”, de anii de detenţie. În 1931, publică volumul pentru copii, în proză, „Cartea cu jucării”, completată ulterior cu volumele „Cântec de adormit Mitzura”, „Buruieni”, „Mărţişoare”, „Prisaca”, „Zdreanţă”, etc.
  
• În anul 1939, Arghezi se îmbolnăveşte subit şi intră într-o perioadă de suferinţă ce părea să-i aducă sfârşitul, însă este vindecat miraculos datorită unui medic excentric pe nume Grigoriu-Argeş. Pe tema bolii lui Arghezi s-a speculat foarte mult, unii afirmând că ar fi fost vorba despre cancer şi că graţie unui tratament miraculos excentricul doctor l-ar fi pus pe picioare, iar alţii au susţinut că era vorba doar de o sciatică, pentru care medicul nu i-ar fi administrat în realitate niciun medicament, ci doar unul cu efect placebo.
  
• În 1943 publică un pamflet intitulat „Baroane”, care conţine atacuri la adresa ambasadorului german de atunci la Bucureşti, Manfred von Killinger. Arghezi este din nou reţinut şi aruncat în închisoare, mai întâi la Bucureşti, apoi în lagărul de la Târgu Jiu, unde s-a aflat mai bine de un an. Este eliberat abia în anul 1944, odată cu instaurarea regimului comunist. O perioadă trăieşte la limita supravieţuirii din vânzarea cireşelor de la Mărţişor. Cărţile poetului sunt retrase din librării, tipografia de la Mărţişor este devastată, iar comuniştii au fost aproape să-i ia şi casa.
  
• Însă chiar şi în acest context, Arghezi a continuat să scrie, chiar şi pe hârtie igienică, iar de teama Securităţii, manuscrisele sale erau îngropate la rădăcina unui tei, fiind mai apoi dezgropate şi ascunse în podul casei. Multe dintre însemnările lui Arghezi din anii în care a fost interzis s-au pierdut, însă altele au fost aduse la lumină, ulterior, de familia sa.
  
• În anii ce au urmat, începând cu 1952, Arghezi este reabilitat, la iniţiativa lui Gheorghiu – Dej, apoi este distins cu titluri şi premii, fiind ales şi în rândurile membrilor Academiei Române. În anul 1965, Universitatea din Viena îi decernează premiul „Gottfried von Herder”, iar Academia Sârbă de Ştiinţe îl alege membru al secţiei de literatură. În 1965 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură.
  
• Banca Națională a României a pus în circulație, la 7 decembrie 2020, în atenția colecționarilor, o monedă, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea poetului Tudor Arghezi. Moneda este rotundă, are valoarea nominală de 10 lei, este de argint, cu titlul de 999‰, are diametrul de 37 mm, greutatea de 31,103 g, cantul fiind zimțat.
  
• La 14 iulie 1967, Arghezi trece la cele veşnice, fiind înmormântat, în cadrul unor funeralii naţionale, alături de soţia sa Paraschiva, în grădina casei din strada Mărţişor, care începând cu anul 1974, conform dorinţei sale testamentare, a devenit Casă Memorială. Casa cuprinde mobilier, cărţi, obiecte de artă, fotografii, documente originale ale poetului Tudor Arghezi, iar alături se află şi tipografia acestuia, unde sunt expuse volume, documente, reviste şi imagini din istoria familiei acestuia şi a „Mărţişorului”. 

CITATE

• Orice viaţă de om începe de mai multe ori. 
• Drepturile omului implică şi datoriile lui.
• Nu este de ajuns să fii bun. Trebuie să fii bun de ceva. 
• Ca să fii respectat, începe prin a te respecta. 
• Dezvaţă-te să respecţi faţada până ce n-ai văzut interiorul. 
• Un leneş sau un incapabil se razbună cu scuza morală că n-a avut noroc.
• Nu-i primejdios omul care te urăşte şi se războieşte pe tine. Pe el ştii de unde să-l apuci. 
• De la intenţie la realizare e de parcurs obstacolul imens al posibilităţii.
• Nefericirea oamenilor vine din uşurinţa cu care se lasă păcăliţi.
• O carte bună e ca o amantă pe care o apropii de tine sau care te seduce prin farmecul gingăşiei şi atenţiei neîncetate.
• Carte frumoasă, cinste cui te-a scris, încet gândită, gingaş cumpănită… Eşti ca o floare anume înflorită mânilor mele care te-au deschis. Eşti ca vioara, singură, ce cântă iubirea toată pe un fir de păr, şi paginile tale, adevăr, s-au tipărit cu litera cea sfântă.
• Cartea e o făgăduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi.
• Toate comediile vieţii noastre obşteşti purced de la absenţa totală a cărţii menită să îndrepte toate deformaţiile sufleteşti provenite dintr-o educaţie silnică.
• Fructul poartă în sine şi vârfuri şi rădăcini.
• Femeia iubită este singura frumoasă.
• Iubirea este focul care nu este stins niciodată.
• În iubire, totul se schimbă, toate devin însemnate: dintr-un nimic se naşte un colos.
• Viaţa noastră oscilează între două contradicţii: datoria de a spune adevărul şi necesitatea de a-l ascunde.
• Vorba goală joacă un rol însemnat în absenţa ideilor.
• Dacă limba nu te scuteşte să faci prostii, ea te împiedică măcar să le spui. 
• Talentul fară cunoaşterea vieţii e ca o biata floare de seră, ca un puiet de brad sădit intr-un ghiveci.

REFERINȚE

• 1. Anania, V. Rotonda plopilor aprinşi. Bucureşti, 1995, p. 7-74.
• 2. Balota, N. Opera lui Tudor Arghezi. Bucureşti, 1997.
• 3. Cesereanu, D. Arghezi şi folclorul. Bucureşti, 1966.
• 4 .Cimpoi, M. Mari scriitori români: Medalioane literare. Chişinău,2009.
• 5. Cioculescu, Ş. Întroducere în poezia lui T. Arghezi. Bucureşti,1971.
• 6. Cristea, T. De la clasici la contemporani. Târgovişte, 2008, p. 9-16.
• 7. Literatura română: Dicţionar de istorie şi teorie literară. Chişinău, 2003.
• 8. 100 cei mai mari scriitori români. Bucureşti, 2005. p.121-125.
• 9. Petroveanu, M. Tudor Arghezi. Bucureşti, 1961.
• 10.Ţugui, P. Arghezi necunoscut. Bucureşti, 1998.

Victoria BÎRSĂ