
Scriitoarea Cristina Bujor este absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, licențiată în limba și literatura engleză – limba și literatura română, magistru în lingvistică românească și generală a aceleiași universități. Este traducătoare și expert în domeniul comunicării, dar și autoare de cărți pentru copii.
Una din lucrările sale și, anume, cartea Întâmplări cu tâlc (3. Despre responsabilitate. 4. Despre iubire) a fost selectată în Programul de lectură „Chișinăul citește” 2023, ediția a XX-a, la categoria copii, program inițiat de Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”. Este a doua carte după Întâmplări cu tâlc (1. Despre prietenie. 2. Despre ceartă).

În povestirile sale despre prietenie, conflicte, responsabilitate și afecțiune, autoarea abordează lumea emoţiilor şi a valorilor morale într-un stil amuzant şi apropiat copiilor, prin diferite situaţii trăite de personajele cărții. Micii cititori vor urmări experiențele prin care trec eroii și, astfel, vor învăța toleranța, bunăvoința, curajul, fidelitatea, integrându-se mai ușor în comunitate.
Însăși titlul cărții sugerează o existență care are sens, or, micul cititor descoperă personaje, care, nimerind în situații neprevăzute, se întreabă De ce? Unde? Cum? Și, tot ei, găsesc răspunsuri la aceste întrebări.
Eroii cărții, câinele Tărcuș și Zorba, pisicul, sunt doi prieteni, care învață să conviețuiască într-o curte, iar începutul celei de-a doua cărți îi surprinde într-un moment foarte responsabil. Ionel, stăpânul lor, tocmai termina cadoul muncit de el cu mult drag pentru ziua mamei. Era un desen care îi reprezenta pe prietenii săi patrupezi în diferite ipostaze haioase alături de membrii familiei. Tărcus, fericit, l-a tras de coadă pe Zobra, anunțându-l că și ei doi au întrat în cronica familiei, iar acesta, somnoros, alunecă de pe calorifer, cu perdeaua după el, și răsturnă peste desen paharul în care Ionel își spălase pensele… Cei doi prieteni se luară la ceartă, dând vina unul pe altul și doar Ionel, un pic trist, ieși afară să-l ajute pe tata să curățe tulpina bradului de Crăciun.
Situația dată e un moment important pentru cititori, or, conflictul, odată apărut, nu poate fi mereu ocolit, trebuie să ai responsabilitatea de al soluționa! Și aici iese, în prim plan, comunicarea, un component foarte important pentru depășirea conflictului.
–O problemă nu poate fi rezolvată prin căutarea vinovaților, ci prin căutarea soluțiilor! – își aminti Zobra vorbele pe care i le spunea lui Ionel mama.
Una din soluții era împăcarea! Împăcarea este o necesitate atât a animalelor, cât și a oamenilor! Lui Tărcuș îi părea rău deja că l-a tras de coadă pe pisic:
–Poate să-mi cer scuze? se întreba Tărcuș. Aș vrea să începem să vorbim cu Zobra, poate găsim o soluție…
–Aș vrea să putem vorbi ca înainte cu Tărcuș, poate împreună am găsi o rezolvare a problemei… – gândea trist Zorba.
Salvarea veni dintr-un mic accident, provocat de Ionel: coborând cutia cu jucăriile de brad din debara, a răsturnat-o din greșeală!
– E vina mea, căci sunt căscat! – zise Ionel.
– Nu e vina ta, Ionel, i se poate întâmpla oricui. Hai să le strângem împreună , propuse tata.
Replica tatei a fost o lecție foarte importantă pentru eroii noștri. Cei doi ștrengari și-au plecat ochii:
– Tărcuș, iartă-mă că te-am făcut nătărău…
– Și tu, Zobra, iartă-mă, n-a fost vina ta…
Prin aceste replici nevinovate, autoarea promovează dorința de a cultiva copiilor abilități de a fi deschiși, toleranți, empatici, subliniind că iertarea nu este doar despre umanismul speciei noastre.
Cât despre istorioara Despre iubire – a patra în colecția „Întâmplări cu tâlc” , aceasta abordează lumea emoțiilor pe înțelesul copiilor, aducând în fața lor o nouă aventură, noi personaje și bucuria de a iubi un prieten drag, de a-l ajuta, de a-l accepta așa cum este și de a-i oferi sprijin în momentele grele. Copiii vor învăța că bunătatea este o mare putere. Vor descoperi ce înseamnă să fii empatic și să te pui în papucii altcuiva. Și, cel mai important, se vor bucura de lectură și de aventură!
Primele povestioare: „Despre prietenie” și „Despre ceartă” și au fost îndrăgite de copii pentru stilul amuzant și aventurile haioase ale cățelului Tărcuș și pisoiului Zorba, precum și de părinți pentru modul subtil în care cei mici deprind valori morale importante. Toate emoțiile sunt firești și adevărate – contează cum acționăm în diferite situații și cum putem deveni mai conștienți de ceea ce simțim.
Lectură plăcută!
Ludmila Stoianov,
Biblioteca „Târgu Mureș”