Cu drag de Nicolae Băciuț

„De aici, din Târgu-Mureș, cei care v-am iubit, continuăm să vă iubim și să vă așteptăm! Pe cei din „Târgu-Mureș” din Chișinău!” Nicolae Băciuț

„Acum 25 de ani, în sectorul Râşcani al Chişinăului se năştea o bibliotecă. Se întâmpla în contextul renașterii, în anii ’90, când dezvoltarea culturii naționale devenea o necesitate stringentă, or, o naţiune fără cultură nu are identitate. Se năştea o instituție culturală și socială, care avea menirea de a aduce lumină, informare și cunoaștere în societate. Însă, lipsa sau insuficiența cărților românești, diminua puterea acestei meniri. Dar Măria sa Norocul, în persoana unor oameni împătimiți de carte, a surâs, aducând în locul potrivit – oameni potriviți.” A spus-o Stela Tymofti, șefa Bibliotecii „Târgu-Mureş” din Chișinău, la cea de-a 25-a aniversare a instituției.

Prietenii noștri din Târgu-Mureș, mai bine zis, echipa VATRA VECHE, în frunte cu redactorul-şef Nicolae Băciuţ, au avut grijă să monitorizeze  acest frumos jubileu pe paginile bătrânei reviste ce mai păstrează amprentele fondatorilor săi: I. Slavici, I. L. Caragiale și G. Coşbuc: ,,Biblioteca „Târgu-Mureș” a crescut ca Făt-Frumos din poveste, pentru că era nevoie de ea ca de aer, ea fiind în respirația noastră comună, a celor care dăruiau și a celor care primeau. Aparent noi am adus cărți, în realitate am adus la Chișinău sufletele noastre, încărcate de doruri știute și neștiute… Pe cei pe care i-am avut alături pe parcursul celor 25 de ani îi am la inimă, pe ceilalți îi asigur că mai este loc acolo și pentru ei, pentru că în dragoste e nevoie de doi…” O spune chiar Nicolae Băciuț, care atunci, în 1996, a fost prezent la eveniment în dublă calitate – scriitor… contribuitor, dar și corespondent TVR.

Din revista CADRAN (jurnal mureșean), de la această veritabilă tribună de afirmare a jurnaliștilor mureșeni, vine cu o mărturisire despre chinurile facerii unei biblioteci dintr-un colț de rai, jurnalistul Nicolae Băciuț: „Dacă raiul e o imensă bibliotecă, cum își imagina Borges, atunci, cu siguranță, Biblioteca „Târgu-Mureș” din Chișinău este un colț din acel rai. Și-n acel colț de rai era o nevoie de limba română, de parcă toți sfinții n-ar fi înțeles o alta. Din acest dor al întoarcerii limbii române acasă, s-a născut la Chișinău Biblioteca „Târgu-Mureș.”

Dimitrie Poptămaș, unul din ctitorii Bibliotecii „Târgu Mureș”, retras din activitate în anul 2005 sub povara anilor, vine tot mai rar la Chișinău, dar publicațiile sale din CADRAN-ul mureșean sunt acele picături de balsam, care ne mângâie imaginile păstrate cu sfințenie în memorie:  „Acum, la 25 de ani de la înființarea bibliotecii, îmi trec prin minte atâtea amintiri frumoase petrecute împreună, întâlnirile noastre cu bucuriile revederii, farmecul cărților, dar și nopțile nedormite petrecute prin vamă alături de spiritele tăcute ale cărților…

Revin la titlul mesajului meu „Unde dai și unde crapă… Uneori, obiectivele scontate nu se confirmă, apar rezultate neașteptate, alteori îți dezvăluie o surpriza și de multe ori ajungi acolo unde ti-ai propus. Noi am dat bine și a crăpat acolo unde a trebuit și când a trebuit!

Vă mulțumim că nu ne uitați, că veniți cu gândul la Chișinău, vă mulțumim că ați „dat” bine, domn Poptămaș,  și a „crăpat” acolo unde a trebuit! Și noi vă iubim!

Tot de pe paginile CADRAN-ului mureșean, cu un mesaj de încurajare pentru  Biblioteca „Târgu-Mureș” vine și dna Liliana Moldovan: „Fără îndoială, istoria celor 25 de ani de existență a Bibliotecii „Târgu-Mureș” a înregistrat multe momente excepționale : în 2009, spre exemplu, spațiul unde își desfășoară biblioteca activitatea a fost renovat, serviciile oferite beneficiarilor s-au diversificat și modernizat, proiectele desfășurate în colaborare cu școli, universității, instituții de cultură și biblioteci din România și Republica Moldova au devenit mai multe și mai complexe, biblioteca devenind tot mai credibilă, tot mai solicitată și mai prezentă în viața românilor din Chișinău.”

Scriitorii de la Chișinău au preluat ștafeta și n-au întârziat să depene amintirile zilelor când la Chișinău, una după alta, se deschideau biblioteci de limbă română.

 ,,Cred că am avut norocul să conduc Departamentul Cultură Chișinău în cei mai romantici ani… administrativi.  În renumita perioadă de integritate culturală a românilor, – a fost de model superbul proiect de întemeierea bibliotecilor de carte românească în Chișinău, în Basarabia, prin conlucrarea concretă a celor mai sensibile județe din România la cea mai importantă problemă a basarabenilor: cartea în limba română, cu administrația din Chișinău și cu albinele harnice, bibliotecarele dintr-o parte și alta a Prutului…”  O spune astăzi, după 25 de ani (ce vârstă frumoasă!) scriitorul Iulian Filip, unul dintre ctitorii Bibliotecii „Târgu-Mureş”, Casa Mare a sectorului Râșcani.

,,Biblioteca și Cartea sunt, mai mult ca oricând, un scut împotriva răului, urâtului, întunericului, urii, mâniei … Și fiindcă toți căutam – mai mult sau mai puțin conștient – acea fărâmă de Divinitate pe care credem că, odată cu trecerea anilor, am pierdut-o și deseori o căutăm prea departe, pentru mine, dar sper că și pentru mulți vizitatori fideli ai Bibliotecii „Târgu Mureș”, ea e lângă cărți și printre cărți.” E definiția data acestor două mari valori – biblioteca și cartea – de către scriitorul  Ianoș Țurcanu, prieten fidel al bibliotecii.

Dle Nicolae Băciuț, ne bucurăm sincer să ne reauzim prin paginile Vetrei Vechi și a Cadranului Mureșean! Nu vom uita niciodată că ați fost unul dintre „nașii de botez” a Bibliotecii „Târgu-Mureș”. Ați scris frumos despre ea: e o bibliotecă vie, își împlinește rostul, iar cei care îi trec pragul au ce găsi aici, că sunt cu adevărat „prieteni ai cărții”! ( cum suna un slogan de mai ieri). Nu vom uita niciodată câți oameni frumoși v-au însoțit acum doi ani la Chișinău! Ce clipe frumoase am petrecut împreună la bibliotecă! Ce poezii frumoase ne-a citit talentatul Darie Duncan! Am trăit o adevărată sărbătoare, pentru că biblioteca e a noastră, a tuturor!

Domn Băciuț, noi, cei de la Chișinău, știm că în decembrie veți fi omagiat. Să ne fiți sănătos mulți, mulți ani înainte! Noi, astăzi, vă mulțumim că acum 25 de ani ați fost, metaforic vorbind, grădinarul Bibliotecii „Târgu-Mureș” din Chișinău!

Omul sfințește locul.
Bibliotecarul sfințește  biblioteca.

LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI!


Stela TYMOFTI
director
Biblioteca „Târgu-Mureș

Ludmila STOIANOV,
șef sector
Biblioteca „Târgu-Mureș”

Un gând despre „Cu drag de Nicolae Băciuț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s