„Omagiu limbii române: de la Eminescu la Grigore Vieru”

Dintre toate bogățiile lumii limba unui neam este o comoară nestemată, este cartea de vizită a poporului dat și cea mai emblematică verigă care scoate în evidență rădăcinile adânci ale unui popor de-a lungul istoriei.

Limba română, în acest sens, pentru românii de pretutindeni este ca o veritabilă și solemnă cântare, relevând întregii lumi în toată plinătatea sa lupta și dragostea pe care străbunii noștri au avut-o față de limbă, glorificând-o, închinându-i cele mai autentice rapsodii inefabile. Grație personalităților marcante din diferite domenii ale vieții politice, sociale, culturale și religioase (în special) în diverse epoci istorice, a diverselor procese și fenomene interne, dar și externe, limba română a cunoscut o evoluție incontestabilă și vădit unică. Poate strămoșii noștri, simțind focul dragostei de patrie și limbă în sânge ne-au îmbogățit inventarul cuvintelor mlădioase și răsunătoare pe care le rostim astăzi. Poate citind azi pe marii scriitori și poeți, ascultând frumoasele și memorabile povești auzite de fiecare încă din fragedă copilărie putem înțelege profunzimea și importanța vorbirii unei limbi corecte, conservării fondului literar și lingvistic, generațiile viitoare moștenind astfel un bogat lexic, iar limba română cunoscând o continuitate frumoasă peste secole.

  70152588_498692767623047_1616317758239145984_nAvând în vedere cele menționate anterior și în contextul sărbătorilor recente celebrate în țară cu ocazia proclamării Independenței Republicii Moldova și Zilei Limbii Române, Biblioteca Târgu-Mureș în colaborare cu Nicolae Băciuț, director al Direcției Județene pentru Cultură Mureș, împreună cu reprezentanți și oameni de cultură din România, care au vizitat biblioteca în data de 2 septembrie, am organizat programul artistic „Omagiu limbii române: de la Eminescu la Grigore Vieru”. Evenimentul a adunat multă lume frumoasă, oameni cu dragoste față de Cuvânt, scriitori, pictori și poeți de pe ambele maluri ale Prutului, avându-l alături în calitate de invitat special pe Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Limba română a fost cântată, lăudată, elogiată la justa valoare în bibliotecă. Poeții au mărturisit cu emoții de nedescris drumul până la Chișinău, întâlnirea pentru prima dată și revederea  pentru unii a bătrânului Nistru, s-au simțit foarte bine în bibliotecă și s-au arătat profund încântați de ospitalitatea cu care au fost întâmpinați, de armonia familiară din bibliotecă. Zâmbetele largi, îmbrățișările pline de căldură și cuvintele calde adresate reciproc au fost ca o licoare dătătoare de viață, întrucât s-a simțit cu adevărat legătura frățească a românilor mureșeni cu cei basarabeni. Ne unește aceeași limbă frumoasă, aceleași rădăcini istorice seculare, aceleași tradiții și obiceiuri adânc înrădăcinate în ființa românească, și tocmai grație acestor lucruri evenimentul organizat în bibliotecă a fost de o importanță majoră, a fost unul semnificativ prin prisma căruia spiritul românesc a tresăltat în inimile de români ale tuturor celor prezenți la eveniment.

Programul artistic a fost deschis cu un cuvânt de salut din partea colaboratorilor bibliotecii, după care au urmat prezentarea propriu-zisă a bibliotecii cu toate serviciile existente și puse la dispoziția copiilor, maturilor etc. Prezentarea ei cu toate fondurile pe care le are a scos în evidență oaspeților de onoare frumusețea sălașului unde se naște dragostea față de carte, de lectură, de limbă, neam, patrie ș.a. Marile personalități ale neamului nostru – Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Grigore Vieru etc. au fost menționate în cadrul unui discurs istoric, după care poezia „În aceeași limbă” a relevat universul vierean patriotic în care toți cei prezenți au tresăltat și fremătat de emoție. Ulterior, după intonarea imnului național, interpreta Daniela Bejan a încântat sufletele tuturor celor prezenți cu două piese muzicale.

69935903_487716912060400_3844192997767905280_nPoetul Arcadie Suceveanu a ținut un discurs înflăcărat despre românitate, axându-se pe realitățile existente în țara noastră vis-a-vis de limba română, aducând o serie de exemple grăitoare în acest sens, după care a recitat o emoționantă poezie din creația sa proprie. Programul a continuat cu discursul lui Nicolae Băciuț, cu înmânarea diplomelor de excelență colaboratorilor bibliotecii, cu daruri oferite din partea invitaților, cu inaugurarea expoziției de icoane pictate pe sticlă de Maria Mera aduse de la Târgu-Mureș, dar și cu donații de cărți, prezentări de cărți alături de frumoase și răvășitoare poezii, destăinuiri etc. Privit în ansamblu, evenimentul a prezentat nu doar o celebrare a sărbătorilor culturale, nu doar un program artistic, ci și o profundă relație de colaborare pe viitor în vederea organizării și altor frumoase evenimente.

La omagiul adus limbii române, centenarului, dragostei de carte și neam am fost vegheați de sus de doi luceferi ai limbii române, doi aștri strălucitori – Grigore Vieru și Mihai Eminescu, spiritul acestora rămânând veșnic viu atâta timp cât societatea conștientizează lupta pe care au dus-o aceștia pentru trezirea conștiinței de neam, emancipare națională, înfăptuirea unirii și conservarea limbii române ca noi, cei de astăzi, să fim mândri și să ne aducem aminte de actele lor de adevărat curaj.

Irina Bahtin,

studentă USM,

colaboratoare Biblioteca Târgu-Mureș

 

69361985_1155329374655769_4472323555261939712_n69374411_2335470176500500_5701588442857603072_n

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s