Margaret MITCHELL – creatoare a unui fenomen mondial

inline-margaretmitchellLa 8 noiembrie 1900, în Atlanta, s-a născut Margaret Mitchell, scriitoare din condeiul căreia s-au născut o operă de artă a literaturii universale şi un giuvaer al cinematografiei, tipărite cu acelaşi nume: Pe aripile vântului

Este recunoscută drept creatoare a unui fenomen mondial. De-a lungul scurtei sale vieţi s-a îndeletnicit cu scrisul, iar zece ani din cei 49 au fost dedicaţi în întregime unicului roman care a făcut-o celebră. Dar însuşi succesul s-a întors împotriva ei, după ce i-a stopat orice încercare de a mai scrie altă carte…

În copilărie, Margaret a beneficiat de o educaţie de calitate. La 14 ani, Mitchell a studiat la un colegiu feminin, iar la 18 a urmat cursul superior de medicină de la Smith College, până când studiile i-au fost întrerupte de un eveniment trist: moartea mamei sale. În 1922 s-a căsătorit, însă relaţia n-a fost de durată, iar patru ani mai târziu a început un nou mariaj, alături de John R. Marsh, un agent publicitar căruia i-a dedicat romanul. Pe prima pagină chiar sunt scrise iniţialele sale: „J.R.M.”.

Procesul „naşterii” cărţii Pe aripile vântului a durat zece ani şi a pornit de la o gleznă luxată. În urma unei accidentări care a împiedicat-o să meargă, Mitchell a fost încurajată de soţul ei să înceapă să scrie. În 1935, Margaret a arătat o valiză plină cu manuscrise unui căutător de talente al Companiei Macmillan. Un an mai târziu, pe 30 iunie, au fost publicate cele 1037 de pagini ale romanului, iar faima dobândită i-a adus un milion de dolari, în mai puţin de patru ani. Însă viaţa ei nu a mai fost niciodată la fel. „Timpul nu este al meu. Nu am mai avut propriul timp de când romanul a fost publicat… Să fii autorul cărţii Pe aripile vântului este o slujba cu normă întreagă”, a mărturisit scriitoarea.

60f29bac720d7d7b713fca2b62378a60-1920x799La începutul anului 1949  opt milioane de exemplare ale cărţii au fost vândute în 30 de limbi, din 40 de ţări, iar ecranizarea romanului care îi are ca protagonişti pe actorii Vivien Leigh şi Clark Gable, a devenit cea mai populară peliculă din America.

Însă viaţa bate filmul întotdeauna, iar o simplă ieşire la film cu soţul a costat-o viaţa pe Margaret Mitchell. În acea zi tragică  de 16 august 1949, un şofer, care conducea beat, a izbit-o cu maşina. După accident scriitoarea a fost transportată la spital, dar nu şi-a mai recăpătat complet conştiinţa. La intervale rare de timp, murmura cuvinte vagi şi incoerente. În cele din urmă, a murit din cauza unor fracturi craniene şi de bazin, rupt în două locuri.

La scurt timp după ce s-a stins, şoferul care a lovit-o, în vârstă de 29 de ani, s-a predat poliţiei. A fost arestat sub acuzaţiile de conducere sub influenţa alcoolului, depăşirea limitei legale de viteză şi conducere pe sens opus. Apoi, a fost condamnat la 18 luni de închisoare, însă a executat doar 11. O pedeapsă mult prea „ieftină” pentru un fapt care a dus la dispariția prematură a uneia dintre cele mai valoroase scriitoare din toate timpurile…de848b344e6b5aad0e2b863bcc072892

Citate celebre selectate din romanul Pe aripile vântului, 
una dintre cele mai fascinante poveşti de dragoste a sec. XX. 

  • O să mă gândesc la asta mâine… La urma urmelor, e şi mâine o zi.

  • Chiar şi şi cea mai puternică dragoste poate să se sfârşească.

  • Nimic în lumea asta nu ne poate distruge, dar ne putem distruge singuri, tânjind mereu după lucrurile pe care nu le mai avem.

  • Toţi oamenii fac ceea ce cred că trebuie să facă, nu gândim şi nu făptuim toţi la fel, de-aceea, nu e corect să judecăm pe alţii după noi înşine.

  • Te-am iubit atât, cât un bărbat poate iubi o femeie!

  • Ce părere ai despre oamenii care nu-i lasă pe alţii să se bucure de ceea ce lor nu le foloseşte?

  • Poţi să le spui prea curioşilor tăi prieteni că, dacă o să mă însor vreodată, o voi face pentru că n-am putut avea altfel pe femeia pe care o doream. Şi până acum n-am dorit încă o femeie atât de mult ca să mă însor cu ea.

  •  Nu există fericire în căsătorie decât între fiinţe care se aseamănă.

  •  Nu-ţi face sânge rău – surâde şi aşteaptă!

  • Ca să-l interesezi pe un bărbat şi să-i reţii interesul, trebuie să-i vorbeşti despre el însuşi şi, pe urmă, treptat să aduci vorba despre tine… şi pe urmă numai şi numai despre tine…

  • În seara aceea când te-am luat în braţe şi te-am dus sus… m-am gândit… am sperat… am sperat atâtea, încât mi-a fost frică să te văd a doua zi dimineaţă, de teamă să nu fi greşit şi să văd că nu mă iubeşti. Mi-era aşa frică să nu râzi de mine, încât am plecat şi m-am îmbătat. Iar când m-am întors, tremuram tot şi, dacă-ai fi făcut atunci un pas spre mine, un semn măcar, cred că ţi-aş fi sărutat picioarele. Dar n-ai făcut nimic.

  •  Ştiam că nu mă iubeai când m-am însurat cu tine. Dar smintit cum eram, credeam ca te pot face să ţii la mine. Poţi să râzi, dacă vrei, dar mă gândeam să am grijă de tine, să te răsfăţ, să-ţi dau tot ce voiai. Voiam să mă căsătoresc cu tine şi să te ocrotesc, să te las să faci tot ce pofteşti ca să fii fericită. Trecuseşi prin atâtea. Nimeni nu ştia mai bine ca mine prin câte ai trecut, şi voiam să lupt eu în locul tău. Voiam să te joci ca un copil, un copil curajos, încăpăţânat şi neînţelegător.

  • Nu trebuie să mă vait; nu trebuie să cerşesc. Nu trebuie să fac nimic ce i-ar putea trezi dispreţul. Trebuie să mă respecte… chiar dacă nu mă mai iubeşte.

  • Ar fi vrut să se roage, dar nu-şi putea ridica ochii spre Cer. Ar fi vrut să plângă, dar lacrimile nu veneau. Îşi simţea pieptul plin de lacrimi fierbinţi care o ardeau, dar care nu voiau să curgă.

  • Cu destul curaj te poţi descurca şi fără o reputaţie.

  • Poverile sunt doar pentru umeri destul de tari ca să le ducă.

  • Viaţa nu e obligată să ne dea ce ne dorim.

  • În faţa primejdiei şi a morţii dragostea e de două ori mai dulce, şi exaltarea ei mai deplină.

  • Se pot câştiga tot atâţia bani din distrugerea unei civilizaţii ca şi din clădirea uneia noi.

  • O doamnă rămâne întotdeauna doamnă, chiar dacă ajunge să trăiască în sărăcie.

  • Nimeni nu poate merge mai departe împovărat de amintiri dureroase!

  • Veştile rele călătoresc rapid.

  • Moartea, plătitul taxelor şi naşterea unui copil! Niciodată nu e momentul potrivit pentru ele!

Gone-With-The-Wind-Tara

2 gânduri despre „Margaret MITCHELL – creatoare a unui fenomen mondial

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s