Elevii Liceului Teoretic Ion Creangă au participat la şedinţa de rând a Programului de orientare profesională pentru adolescenți „Viitoarea mea carieră”. Or, a alege o meserie şi a face o carieră de succes înseamnă a-ţi clădi viitorul aşa cum ţi-l doreşti. Este o misiune grea pentru fiecare absolvent. Din mulţimea de meserii, pe care s-o alegem? De la cine să cerem un sfat? Cum se construiește cu adevărat o carieră? La acestea şi alte întrebări, viitorii absolvenţi primesc răspunsuri de la invitaţii Programului „Viitoarea mea carieră”. De data aceasta tinerii s-au întâlnit cu Vasile MALOGHIN, medic-chirurg la Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail”, absolvent-doctorand.
Invitatul le-a povestit despre primii pași pe care i-a făcut în meseria sa, dar și despre cum a ales chirurgia pentru a face o carieră în acest domeniu. Era pasionat încă din copilărie de medicină, vine dintr-o dinastie de medici. Absolvind cu media generală 9 Liceul Teoretic Dante Alighieri, a fost admis la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chişinău.
Finisând studiile, a susţinut concursul de rezidenţiat, specialitatea Chirurgie generală şi, la absolvire, activează timp de un an la o policlinică din Chişinău. Iar începând cu anul 2014 este numit medic chirurg la Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail”.
Timp de 14 ani, zi de zi, este alături de pacienţii săi, interesându-se cu multă răbdare de starea lor, ascultându-i şi explicându-le în detalii paşii tratamentului. Având în palmares mai mult de 2000 de intervenţii chirurgicale de succes, se bucură de stima şi încrederea atât a pacienţilor, cât şi a colegilor de serviciu.
În perioada 2009-2013 a făcut studii asupra tezei de doctor în ştiinţe medicale, astăzi, la doar cei 40 de ani neîmpliniţi, obţinând titlul de absolvent doctorand.
Această carte de vizită a chirurgului Maloghin a trezit mult curiozitatea publicului spectator. Tineri şi neliniştiţi, viitorii absolvenţi ai Liceului Ion Creangă, l-au luat la întrebări pe domnul chirurg:
De ce aţi ales chirurgia?
Cum e să obţii un post de muncă într-un spital din Chişinău?
Care este leafa unui medic chirurg în Moldova?
Aţi putea emigra vreodată în altă ţară?
V-aţi dori ca copiii dvs. să devină medici aici, acasă?
Care a fost cea mai grea intervenţie pe care ați efectuat-o?
Aţi avut vreun caz letal în timpul intervenţiei chirurgicale?
Iar mesajul principal al domnului Maloghin pentru viitorii absolvenţi a fost chemarea de a învăţa, or, cel ce învaţă, spunea dumnealui, merge înainte, având cheia succesului în mână.
A fost o întâlnire de zile mari, caldă şi interactivă, plină de emoţii sincere şi dorinţă de a cunoaşte lucruri noi. Mulţumim, domnul Doctor!