La mulți ani, Arcadie SUCEVEANU!

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, poetul, eseistul şi traducătorul Arcadie Suceveanu, a împlinit astăzi 65 de ani. S-a născut la 16 noiembrie 1952 în satul Suceveni, raionul Hliboca (Adâncata) din regiunea Cernăuți (astăzi în Ucraina). După studiile efectuate la Școala de 8 ani și la Școala Medie din Carapciu pe Siret, a urmat cursurile Facultății de Filologie, secția Limbă și Literatură, din cadrul Universității de Stat din Cernăuți. După absolvirea facultății, a lucrat ca profesor de limba și literatura română în satul Horbova din raionul Herța și apoi ca redactor și redactor-șef la EdituraLiteratura artistică” („Hyperion”) din Chișinău. În 1990 este ales vicepreședinte executiv al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, iar din 2005 – secretar și apoi președinte al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România. Începând cu 2011, este președinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. A debutat ca poet în anul 1968, în „Zorile Bucovinei”, cu versuri închinate mamei, iar editorial – în culegerea „Dintre sute de catargeîn 1974 şi cu plachetă de versuri „Mă cheamă cuvintele, apărută în 1979 în limba română la Ujgorod, Ucraina. Au urmat volumele de versuri Țărmul de echilibru, A fugit melcul de-acasă, Ora cinci fără doi fulgi, Mesaje la sfârșit de mileniu, În cămașă de cireașă, Arhivele Golgotei, Înfruntarea lui Heraclit, Mărul îndrăgostit de vierme, Corabia de la mansardă, Cheițe pentru vise, Ființe, umbre, epifanii, Greierul care scri-cri-cri-e ş.a. Arcadie Suceveanu a mai publicat cronici literare, eseuri, abecedare și traduceri din poezia ucraineană și clasică rusă.

Poetul este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru-fondator al PEN-Clubului din Moldova. A fost distins cu mai multe premii, printre care Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, Premiul Național al Republicii Moldova, Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, dar și cu titlul onorific Maestru al literaturii și medalia „Mihai Eminescu”. Este deţinător al Diplomei de Onoare „H. C. Andersen”, al ordinului „Gloria Muncii” şi al „Ordinului de Onoare”.

Cu ocazia aniversării sale, Biblioteca TârguMureș îi urează poetului LA MULȚI ANI și-i dorește multă sănătate, inspirație și noi cărți care ne bucure sufletele!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s