George Călinescu – 20 citate celebre din romanul „Enigma OTILIEI”

istoria_literaturii_romane_de_la_origini_pana_in_prezentGeorge Călinescu s-a născut la 19 iunie 1899 la Bucureşti. Autorul lucrării monumentale Istoria literaturii române de la origini până în prezent George Călinescu rămâne o personalitate plurivalentă, de formaţie enciclopedică, tipul scriitorului total: critic şi istoric literar, eseist şi estetician, prozator şi poet, dramaturg şi publicist. Publicat în 1938, romanul Enigma Otiliei este al doilea dintre cele patru romane scrise de George Călinescu. Scriitorul optează pentru romanul obiectiv și metoda balzaciana, realizând un roman modern, ce îmbină elemente ale realismului, clasicismului și romantismului. Enigma Otiliei rămâne o creație reprezentativă pentru viziunea despre lume a unui autor care și-a propus să umple golul din istoria românească literară prin recurgere la metoda balzaciană.

Iată câteva citate din romanul Enigma Otiliei 
a celebrului prozator român George Călinescu.

1150759

1. Sărutarea nu trebuie să aibă brutalitatea asta alimentară, ci să fie uşoară, delicată.

2. Unde există bani la mijloc, nu există nobleţe!

3. Aş dori din toată inima să fii fericită … cu mine.

4. Trebuie să credem în tot ce e absurd.

5. Mai plăcut e să-ţi aduci aminte fericiri trecute, decât ca după o tinereţe uscată să ai târziu ceea ce n-ai avut la vreme.

6. Dumnezeu este cauza dintâi şi scopul din urmă. Prin el, noi ne explicăm tot ce întrece puterea noastră de explicaţie şi dăm un sens vieţii.

7. Dumnezeu sunt eu, tu, pământul, cerul, tot ce există pe lume. Toate fac parte din Dumnezeu, decât că noi suntem mărginiţi pe loc şi în timp, pe când Dumnezeu e nesfârşit.

8. În artă, voinţa e un element secundar, totul depinde de talent. Cel mai leneş dintre poeţi poate face poezie mare, aproape fără să vrea şi să ştie.

9. E mai bine, cum spune înţelepciunea populară, să fii capul cozii, decât coada capului!

10. Tot ce s-a făcut mare în lumea asta, prin femei s-a făcut. Curtezane, nu femeile de treabă, au stimulat geniile.

11. Pentru o fată, reuşita în viaţă nu e o chestiune de studiu şi de energie. Rostul femeii este să placă, afară de asta nu poate fi fericire.

12. În sărăcie, marile sentimente nu se pot dezvolta.

13. Superficialitatea e o boală naţională, de aceea nu progresăm.

14. Femeia, asta-i discordia lumii.

15. Numesc deşteaptă o femeie care suceşte capul bărbaţilor. Ăsta e rostul femeilor.

16. Femeia este numai sexualitate, pe când bărbatul e sexual.

17. Scopul căsătoriei este procreaţia, şi când o femeie nu procrează, decade din drepturile ei.

18. Senzualitatea firească a vârstei se lupta cu mistica erotică.

19. Viaţa avea aspecte multiple şi era stăpânită de legi interioare, sub apăsarea cărora orice om îşi avea iertarea lui.

20. Femeia e o fiinţă slabă, victimă a fiziologiei ei, orientabilă după bărbat, care trebuie s-o ocrotească şi să-i împrumute personalitatea lui.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s